Cand s-a terminat starea de urgenta am hotarat sa iesim un pic din casa, sa respiram aer curat. Prima idee care ne-a suras imediat, a fost sa mergem la munte – respiram aer curat si facem si un pic de miscare.
Drumul a fost aglomerat pana la Ploiesti iar de acolo ne-am intalnit doar cu cateva masini. In perioada aceea, totul era inchis asa ca daca aveai nevoie de ceva doar benzinariile puteau sa-ti vina in ajutor. Asa ca, dupa ce ne-am oprit la o benzinarie la iesierea din Sinaia, am ajuns in Busteni. Aici, am parcat in fata hotelului Silva unde era liber si puteai sa iti alegi locul de parcare dupa preferinte. Nu am vazut nicioadata aceasta zona a telecabinei atat de libera – doar doi ametiti si noi.
Am luat-o pe drumul pietruit pana am ajuns la indicatorul cu „jepii”. Pentru ca, cele doua luni de stat in casa incepusera sa ne deranjeze, am abandonat rapid proiectul jepii. Ne-au descurajat imediat cele cateva ore bune de urcat pe care ni le arata indicatorul si ne-am reorientat spre Cascada Urlatoarea. Un traseu usor, prin padure, care poate fi parcurs si cu copii mici. Ceea ce ne-a convis sa alegem acest traseu a fost timpul scurt in care poate fi parcurs – cca 45 min (conform indicatoarelor).
Pentru a ajunge la cascada, am mai mers putin pe drumul pietruit. Un nou indicator ne-a aratat de unde incepe traseul prin padure si ne-a dat drept punct de reper bulina rosie care trebuie urmarita pana la destinatie.
Primele 20 de minute, traseul este mai abrupt dar apoi devine lin si poate fi parcurs cu usurinta. Acesta a doua parte este ca o plimbare linistita prin padure. O atentie mai mare trebuie avuta cand se traverseaza cateva podete iar pe alocuri cararea este mai ingusta.
Peisajul si drumul erau asa cum mi le aminteam. Ceea ce a fost diferit de acesta data au fost copacii cazuti peste tot. Foarte multi copaci cazuti si lasati in padure. Daca erau cazuti pe carare, fusese indepartata doar portiunea care bloca trecerea, restul trunchiului ramanand unde cazuse. Erau alte zone unde se trecea pe sub copacii cazuti sau trebuiau ocoliti – acolo unde terenul permitea acest lucru. Datorita acestor copaci, traseul a parut mult mai antrenant – parea o cursa cu obstacole care trebuiau cumva depasite.
Parca fusese o furtuna care aruncase copaci aleatoriu pe traseu. Aceasta, pentru a adauga un pic de dificultate atat turistilor cat si autoritatilor care au trebuit sa se ocupe de degajarea spatiului. Desigur, autoritatile puteau sa depuna un efort mai mare si sa indeparteze crengile care incepusera sa se usuce. Probabil ca nu este usor sa cureti complet dar se putea si mai bine… sau poate aceasta a fost prima faza – vom vedea.
Pe alocuri, sunt si cateva portiuni unde trebuie sa pasesti pe caramizi din busteni pentru a nu calca direct in noroi. Trebuia pasit cu grija deoarece bucatile de lemn erau alunecoase si riscai sa iti murdaresti incaltarile sau chiar sa cazi.
Cand am ajuns la cascada, am observat un panou care atentiona ca in zona pot fi ursi. M-am bucurat ca nu l-am vazut mai devreme pentru ca nu stiu cat curaj as mai fi avut sa parcurg traseul.
Cascada nu este mare dar este frumoasa si iti incanta privirea si auzul.
Drumul de intoarcere ne-a parut si mai usor. Din cand in cand ne mai intalneam cu parinti cu copii care se indreptau spre caderea de apa.
