„Enigma numarul unu: de ce nu ne putem da seama cand necunoscutul din fata noastra ne minte in fata?”
„Enigma numarul doi: cum se face ca intalnirea cu un necunoscut ne poate face mai putin capabili sa intelegem persoana respectiva decat daca nu il putem intalni, neavand loc nicio interactiune directa?”
„Credem ca informatiile culese prin interactiune personala sunt cele mai pretioase.”
„Credem ca putem descifra cu usurinta sufletele celorlalti, bazandu-ne pe indicii dintre cele mai fragile. Desigur, nu am face niciodata acest lucru in ceea ce ne priveste. Noi suntem plini de nuante, complicati si misteriosi. Dar necunoscutul ne este usor accesibil.
… necunoscutii nu ne sunt usor accesibili.”
„Suntem presetati pentru adevar: presupozitia apriorica pe baza careia operam este ca oamenii cu care avem de-a face sunt sinceri.”
„Iesim din modul presupozitiei apriorice a sinceritatii doar cand argumentele contrare acestei presupozitii initiale devin categorice.”
„Ii crezi pe unii nu pentru ca nu ai nicio indoiala in privinta lor. Increderea nu inseamna absenta dubiilor. Crezi pe cineva pentru ca nu ai suficiente indoieli fata de acea persoana.”
„… Dar indoielile declanseaza neincrederea numai daca nu le poti gasi o explicatie rationala.”
„… daca informatiile divulgate fusesera obtinute in conditii de mare stres – daca sursele trecusera printr-un cosmar… – spusele lor puteau fi inexacte sau inselatoare, fara ca sursele sa stie acest lucru.”
„Dar cu cat ne straduim mai mult sa-i determinam pe necunoscuti sa ni se dezvaluie, cu atat ei devin mai evazivi.”
„Nu va uitati fugar la un necunoscut, grabindu-va sa trageti o concluzie. Priviti lumea necunoscutului.”