Pana astazi sigurul lucru pe care il stiam despre Rusalii era ca este o sarbatoare in care primim o zi libera.
Astazi am aflat ca aceasta sarbatoare reprezinta Pogorarea Sfantului Duh peste sfintii apostoli si ca are loc la 50 de zile de la Paste. Cu Rusaliile se incheie ciclul pascal Invierea, Inaltarea si Pogorarea Sfantului Duh.
Traditiile de Rusalii difera in functie de regiune. In Oltenia, sarbatoarea tinea o saptamana iar din aceasta saptamana, primele trei zile nu aveai voie sa muncesti – de duminica pana marti. De miercuri se putea merge la munca dar numai pana la ora 12. Dupa aceasta ora, oamenii veneau acasa, se spalau, se imbracau frumos si se duceau sa vada calusarii. Saptamana Rusaliilor era saptamana in care jucau calusarii. Se credea ca dansul acestora aduce sanatate si noroc si ca alunga spiritele rele.
Grupul Calusarilor era format din 8 – 10 oameni de peste 40 de ani. Acestia aveau camasi albe, batiste puse la brau, clopotei la picioare, palarioare impodobite cu margele si.. bate – calus. Calusul era batul cu care jucau iar toate betele erau la fel.
Dansul calusarilor incepea dupa ora 16.00 cand acestia plecau pe ulitele satului. Ei se opreau la cei care voiau sa li se joace calusul (nu ii primea toata lumea). In tot acest timp, satenii dornici de spectacol ii urmau indeaproape pentru a se bucura de spectacolul oferit.
Privind in urma, pe vremea cand acest obicei era prezent in viata satului, bunica mea mi-a spus: „erau oameni carora le era drag sa joace. Jucau cu batele pe sus, da cu bata in partea asta, apoi da cu bata in partea cealalta. Jucau pana curgea apa de pe ei.” motiv pentru care camasile lor erau spalate in fiecare zi desi in saptamana Rusaliilor nu se spala. „Pentru calusari – nevestele puneau pelin in apa ca sa poata sa spele – ca le murdareau de tarana si naduseala.”
Calusarii aveau si darul de a vindeca anumiti bolnavi – bolnavii „luati de calus”. Daca cineva era bolnav, era adus afara iar calusarii ii jucau calusul (dansau in jurul lui). La sfarsitul dansului sau cand vedeau ca bolnavul da semne ca isi revine, calusarii se ascundeau. Niciun calusar nu trebuia vazut de bolnavul care si-a revenit. In cazul in care bolnavul nu isi revenea se considera ca suferea de altceva si ca „nu este din calus”.
Aceasta traditie a disparut si nici nu o mai stiu multi.
Dupa cum spunea bunica: „acu’ nici nu se mai imbolnaveste (de calus) – nici calusar nu mai este!” dar „spectacolul era o frumusete iar pentru calusari – o distractie!”