Intotdeauna mi-au placut persoanele relaxate. Cele care vad ca se apropie furtuna si raman la fel de senine deoarece fie ca se bazeaza pe noroc, fie ca intuiesc, fie pur si simplu stiu ca furtuna nu va ajunge si la ele. Si chiar daca va ajunge, stricaciunile vor fi nesemnificative.
Dar ce se intampla cand starea de relaxare dureaza prea mult? Pana unde ar trebui sa tina aceasta stare? La un moment dat, s-ar putea sa vina furtuna si sa nu te mai ocoleasca pentru ca ai calculat gresit, pentru ca ai mizat pe altceva sau pentru ca ti s-a terminat norocul. Atunci, teoretic, ar trebui sa renunti la starea de relaxare… si totusi, sunt persane care nu renunta la ea.
Poate starea de relaxare sa se continue cu cea de nesimtire? Adica, vine taifunul – nu poti sa stai ca si cum nimic nu iti perturba traiul de zi cu zi; mai mult, sa te bucuri de linistea si calmul dinaintea furtunii… decat daca ai si o doza de nesimtire. Doar aceasta poate sa te impiedice sa te gandesti la ce va fi dupa ce taifunul trece. Sa te gandesti la ce va fi cu cei din jurul tau, cu mediul in care traiesti, cu societatea – tu fiind absolut sigur ca vei fi bine.
Stam acasa – ne bucuram de timpul petrecut cu cei dragi, ne regasim, citim, gatim, facem curat dar nu ar trebui sa vedem un pic mai departe? Ne bucuram/ relaxam si atat? Nu ar trebui sa vedem si daca se apropie furtuna?
De obicei cand se apropie furtuna bipezii se adapostesc si se pregatesc, unii cu bere, altii cu sudoku si multi altii cu stirile funebre ale televiziunilor modeste in cautare unui rating cazut demult sub pragul de corigenta.
Insa taifunul trece, furtunile raman.
Ce inveti ?
Este momentul oportun sa vinzi umbrele…