Dupa atata timp petrecut in casa am hotarat ca este timpul sa fac putina miscare in jurul blocului. Doar ca, miscarea asa, simpla, in jurul blocului nu este sportul care se practica in cartierul meu. Sportul care se practica si pentru care trebuie sa ai antrenament este: slalom printre rahati; rahati de catelusi – mai exact.
Cainii vagabonzi au populat strazile din Bucuresti (vorba cantecului) pana acum cativa ani. In anii cand au fost prezenti in viata orasului, grija mea cea mai mare era sa ma feresc de ei. Desi, nu toti erau agresivi, eu – fricoasa din fire – incercam sa ma feresc de toti maidanezii.
Acum, nu mai trebuie sa ma feresc de cainii maidanezi. Acum, trebuie sa ma feresc de rahatii de catelusi de pe trotuar.
Exact, maidanezii au fost usor inlocuiti cu cainii de talie mica (cei mai multi) atasati la capatul lesei, de diversi stapani. Animalute mici, dragute, hranite, spalate, jucause, pe langa care poti sa treci linistit… Si ai trece linistit daca stapanii ar strange si mizeria pe care aceste pufosenii o lasa in urma lor. Obiectivul plimbarii de dimineata sau de seara nu este doar acela de a pastra apartamentul proprietarului curat. Ar trebui pastrat curat si trotuarul… Poate se gandesc ca in apartament curatenia intra in atributiile lor dar afara curatenia intra in atributiile altcuiva.. Ale cui? Sper ca nu ale mele sau ale celor care se intampla sa treaca pe acolo in drum spre casa..
Probabil, unii stapani nu sunt constienti de faptul ca pe langa bucuria pe care le-o ofera un animalut, au si obligatii. Pe langa hranit, spalat, plimbat, stapanul ar trebui sa se aprovizioneze cu pungi si sa stranga mizeria prietenului lui patruped. Pentru ca aceasta obligatie nu este foarte cunoscuta, mersul pe trotuar a devenit o adevarata cursa cu obstacole.
Chiar daca rahatelul este de dimensiuni reduse nu isi doreste nimeni sa calce in el. Si chiar daca este mic, nu se evapora, nu devine invizibil, inodor si incolor dupa ce parasesc locul faptei.
In perioada maidaneza, parca nu erau atatea suveniruri pe strada. Cred ca erau mai civilizati din punctul asta de vedere si isi faceau nevoile in zone mai putin circulate.
Seara, mai ales iarna cand se intuneca devreme, nu poti sa mergi pe trotuar decat daca iti doresti sa te loveasca brusc norocul si sa castigi la loterie o noua pereche de papuci. Altfel, daca vrei sa ajungi acasa cu pantofii cat de cat curati, cel mai sigur este sa mergi pe mijlocul strazii.
Sa ajung dimineata cu copilul la scoala era o adevarata aventura. Aceasta incepea de cum ieseam din scara: „- Ai grija pe unde calci! – Stai! – Vezi! – De ce nu te uiti?! – Nu ti-am spus sa fii atent?!”
Ies intr-o dimineata din scara si nu apuc decat sa ii dau un branci copilului astfel incat, piciorul lui sa se duca mai in fata si sa rateze placinta din fata scarilor. „L-am vazut! De ce ma impingi?!” – se revolta copilul, acum viteaz. Nu ii raspund nimic pentru ca oricum trebuia sa ne pastram energia pentru restul traseului. Am ajuns cu bine la scoala, am lasat copilul, cand m-am intors, cineva turtise frumusetea de placinta. Cineva care probabil nu avusese norocul sa primeasca o imbrancitura la timp. Prin urmare, o urma de pantof perfecta si perfect centrata sta marturie ca acolo fusese o placinta perfecta.. Bine, urmele mai putin perfecte puteau fi urmarite pana la etajul trei dar asta este alta poveste..
Acum, scoala online ne ajuta sa ne pastram pantofii curati. Ramane sa vedem daca pana la toamna o sa avem aceeasi abilitatea in a evita obstacolele de pe drum.
Sunt convinsa ca sunt si stapani constienti de ce presupune adoptia unui catelus. Stapani pe care i-am vazut lasand curat in urma lor. Totusi, numarul mare de suveniruri de pe trotuar ne arata ca sunt si multi stapani care nu vor sa se complice.
Probabil ar fi trebuit sa pun o poza cu „dovada” dar pentru ca dovezi se gasesc peste tot prin cartier, o sa pun o poza cu un catelus incaltat – e mai simpatic.
